Pe Luci l-am găsit într-o seară în față ușii. O pălugă cu ochii albaștri și moi, de-ai fi zis că-i cantor la biserica, nu Scaroschi.
Mi-a zis direct că-i Satana. A plecat de acasă învârtindu-se, îl plictisește tac-su și rutină: același suflete sterpe, aceleași regrete, aceleași poveri, nici o soluție. Caută chirie.
Zic da bine mă, cine-și bagă pe dracu-n casă cu mâna lui, nu știi să mă aburesti? Cică adevărul e cea mai mare pedeapsa. Mă duce cu gândul la fosta care mi-a mărturisit că mă înșeală, că să-și ușureze sufletul, Îi dau dreptate.
Și cu ce catadicsesti să te amuzi, Ucigă-te-ar Toaca? Cu corporatistii care se-nghesuie la metrou dimineața, cu babele care sărută sfintele moaște în căutarea mântuirii, sau poate găsești ilară siguranță de sine a progeniturilor că nu vor împărtăși viața de rahat a înaintașilor?
Îmi zice că-s toate exemple pertinente, dar că pe el cel mai tare îl amuză aiureala cu liberul arbitru. Găsesc inteligentă creatura, îl poftesc în casă la o bere.
Leave a comment