Astăzi am văzut un om care semăna cu Brâncuși. Purta cu el o plasă chic de rafie cu nume cunoscut, și trăgea dintr-o țigară deja fumată. Era înalt, voinic, arăta imperturbabil. Părea împăcat cu drumul său. Oriunde ducea acesta. Mai greu cu noi, aceștia ce încă nu ne-am găsit Calea. Calea-Lactee. O fi și-aceasta o cale demnă de urmat? Demn. Ce cuvânt mare. Cine stabilește ce e demn și ce nu e? Pe Brâncuși îl doare-n chiștoc de cuvintele mărețe cu care ne înecăm zi de zi sperând să devenim un nume. Altul. Un nume. Cine stabilește ce înseamnă să ai un nume, în astă lume? Gânduri, păreri, impresii, cu nemiluita. Pace, liniște, acceptare, mai cu țârâita. Ce e viața dacă nu te bucuri de-o țigară fumată chiar la a doua mâna? Scrum.
Leave a comment