Îmi iubesc profesia, dar nu îmi plac copiii. Îi văd în fiecare zi. Când mănânc, respir, ascult sau beau apă. Când citesc sau scriu. Când mă uit pe geam. Pun întrebări enervante: ‘Când vii se vindecă brațele?’. Copii, copii, copii. Pentru tot restul vieții. O mică excepție. Ajung acasă. Acasă nu am copii. Îmi dau bandajele jos. Mâine le schimb cu unele noi. Copii, stânga-dreapta, bebeluși.
„Știați că vă urăsc, doamna?” – pot să trăiesc, dacă vine din partea unui elev.
„Te urăsc, mamă!” – m-aș sinucide.
Leave a comment