Realism magic

O poveste din Menton

Share
Share
()

      Eram pe la anul 1865, undeva la granița dintre Franța și Italia, între zona muntoasă și malul mării Mediterane.

     Diletta avea vreo 15 ani, și era din Italia, din zona muntoasă a Liguriei. Avea privirea blândă, profundă și era accentuată de ochii căprui și de părul castaniu. Stătea împreună cu sora ei mai mică și cu mama ei care se îmbolnăvise în ultimii ani. O ajuta la treburile gospodăriei, o făcea cu mare placere, dar cumva asta o și maturizase un pic mai mult decât vârsta pe care o avea.

     Antoine era din Menton și avea 17 ani. Ii plăcea sa meargă zilnic cu bicicleta cu cei doi prieteni ai săi pe malul stâncos al Mediteranei unde își petreceau ziua făcând scufundări. Lui Antoine îi plăcea să facă scufundări, în locuri unde apa era mai mică și unde căuta obiecte pe care le colecţiona.

     Într-o zi mama Dilettei a rugat-o să meargă pentru câteva luni la unchiul ei în Menton, care avea acolo un atelier de tablouri și ar fi avut nevoie de ajutor pentru o comandă pe care tocmai o primise de la un conte. Diletta era muncitoare, dar câte o data muncea prea mult iar mama ei își dorea sa meargă în Menton și ca să ia o pauză de la cele casnice.

     Călătoria către Menton a făcut-o cu o caleașcă tocmită de unchiul ei. Nu a fost foarte lungă călătoria, dar cu toate acestea a dormit aproape tot drumul, iar când s-a trezit și s-a uitat pe geamul caleștii cerul a început să devină albastru, iar în față se vedea o mare și mai albastră. Lângă mare, aproape de malul ei, erau case aerisite de o parte și de cealaltă a drumului. În spatele caselor se înălța maiestuos un lanț muntos, dincolo de care era satul ei natal.

     Atelierul era amplasat la parterul casei, cu fațada toată deschisă către strada. Diletta își petrecea în atelier mare parte din timp și așa Antoine o remarcase, văzând-o acolo în fiecare zi când trecea cu prietenii lui către mare. Ea, era prea preocupată de ceea ce făcea și nu își dăduse seamna că Antoine trecea din ce în ce mai des prin fața atelierului cu tablouri. Până într-o zi, când, s-a oprit la ea și s-au împrietenit. Cei trei băieți erau foarte mândrii de prietena lor, pe care, atunci când unchiul ei închidea atelierul la amiazi, treceau și o luau cu ei la mare. Vacanța în Menton s-a încheiat iar Diletta s-a întors în Italia, în satul ei natal.

     Timpul a început să curgă, ca o pânză de mătase purtată în văzduh de un vânt domol, până în zilele noastre când, lin, ușor ca un fulg, pânza noastră purtată de vânt s-a așezat prin fereastra larg deschisă pe o masă într-o sală de lectură.

     Era o masă lungă, străjuită de doua rafturi mari de cărți, iar de o parte și de cealaltă stăteau față în față un băiat și o fată. Citeau. Cei doi au ridicat privirea și s-au uitat unul la celălalt. Și-au zâmbit familiar. S-a uitat la ea, la privirea ei blândă, iar în ochii ei a început să vadă, ca într-un glob de cristal, cum se derulau înapoi, ca mișcarea norilor pe cer, toate amintirile până în vara anului 1865.

     Eram pe la anul 1865, undeva la granița dintre Franța și Italia, între zona muntoasă și malul mării Mediterane.

     Diletta avea vreo 15 ani, și era din Italia, din zona muntoasă a Liguriei. Avea privirea blândă, profundă și era accentuată de ochii căprui și de părul castaniu. Stătea împreună cu sora ei mai mică și cu mama ei care se îmbolnăvise în ultimii ani. O ajuta la treburile gospodăriei, o făcea cu mare placere, dar cumva asta o și maturizase un pic mai mult decât vârsta pe care o avea.

     Antoine era din Menton și avea 17 ani. Ii plăcea sa meargă zilnic cu bicicleta cu cei doi prieteni ai săi pe malul stâncos al Mediteranei unde își petreceau ziua făcând scufundări. Lui Antoine îi plăcea să facă scufundări, în locuri unde apa era mai mică și unde căuta obiecte pe care le colecţiona.

     Într-o zi mama Dilettei a rugat-o să meargă pentru câteva luni la unchiul ei în Menton, care avea acolo un atelier de tablouri și ar fi avut nevoie de ajutor pentru o comandă pe care tocmai o primise de la un conte. Diletta era muncitoare, dar câte o data muncea prea mult iar mama ei își dorea sa meargă în Menton și ca să ia o pauză de la cele casnice.

     Călătoria către Menton a făcut-o cu o caleașcă tocmită de unchiul ei. Nu a fost foarte lungă călătoria, dar cu toate acestea a dormit aproape tot drumul, iar când s-a trezit și s-a uitat pe geamul caleștii cerul a început să devină albastru, iar în față se vedea o mare și mai albastră. Lângă mare, aproape de malul ei, erau case aerisite de o parte și de cealaltă a drumului. În spatele caselor se înălța maiestuos un lanț muntos, dincolo de care era satul ei natal.

     Atelierul era amplasat la parterul casei, cu fațada toată deschisă către strada. Diletta își petrecea în atelier mare parte din timp și așa Antoine o remarcase, văzând-o acolo în fiecare zi când trecea cu prietenii lui către mare. Ea, era prea preocupată de ceea ce făcea și nu își dăduse seamna că Antoine trecea din ce în ce mai des prin fața atelierului cu tablouri. Până într-o zi, când, s-a oprit la ea și s-au împrietenit. Cei trei băieți erau foarte mândrii de prietena lor, pe care, atunci când unchiul ei închidea atelierul la amiazi, treceau și o luau cu ei la mare. Vacanța în Menton s-a încheiat iar Diletta s-a întors în Italia, în satul ei natal.

     Timpul a început să curgă, ca o pânză de mătase purtată în văzduh de un vânt domol, până în zilele noastre când, lin, ușor ca un fulg, pânza noastră purtată de vânt s-a așezat prin fereastra larg deschisă pe o masă într-o sală de lectură.

     Era o masă lungă, străjuită de doua rafturi mari de cărți, iar de o parte și de cealaltă stăteau față în față un băiat și o fată. Citeau. Cei doi au ridicat privirea și s-au uitat unul la celălalt. Și-au zâmbit familiar. S-a uitat la ea, la privirea ei blândă, iar în ochii ei a început să vadă, ca într-un glob de cristal, cum se derulau înapoi, ca mișcarea norilor pe cer, toate amintirile până în vara anului 1865.

How useful was this post?

Click on a star to rate it!

Average rating / 5. Vote count:

No votes so far! Be the first to rate this post.

We are sorry that this post was not useful for you!

Let us improve this post!

Tell us how we can improve this post?

Despre autor

Share

Leave a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Articles
DramaticRealism magic

De azi, se poartă Alb

() Annei Karenina i-a fost predestinat să fie fericită. Dar ea s-a...

FantasyRealism magic

Când doi se ceartă

() De undeva dincolo de timp, Dorința și Disperarea își duceau veșnica...

Realism magic

Scos din pepeni

() Scos din pepeni, Dumnezeu îi goni din Eden. Eva, mândră că...

Realism magic

Peronul 9 și 3/4

() Am alergat spre tren, lăsând abur rece în urma mea. Am...