„Steaua știa. Aflase în timp ce-și făcea tăcută rondul stelar. Urma să explodeze exact peste o săptămână și să se transforme într-o supernovă strălucitoare care ar fi incendiat cerurile. Apoi însă…Nimic. Întuneric.
Disperată mari viteza și, învartindu-se pe orbita ei, întâlni Luna.
— Ce cauți aici? Alergi că o nebuna! Și străluceșți la fel!
— Sau că o … lunatica, daca îmi e permis. Explodez! Iată! Într-o săptămână! Ce mă fac? Luna chicoti.
— Explodezi! Așa și? Faci un show grandios, îți iei `la revedere`, și apoi… puff!
— “Puff”? Pe bune? Asta-i tot ce poți să spui?! Habar n-ai ce vorbești! Gândește-te puțin! Eu vreau să FIU! Să strălucesc în continuare! Desigur că tu nu poți înțelege, de vreme ce nu vei trece niciodată prin asta!
Luna părea că într-adevăr nu înțelege, dar nu pentru că nu îi era destinat un astfel de final, ci pentru că văzuse la viață ei multe astfel de numere de magie divina. Sub ochii ei, mii de stele se dizolvaseră în abisul cosmic. Era ceva obișnuit. Și totuși o lasă pe Steaua să continue:
– Nu e vorba despre mine! Nu stiu cum să-ți explic! Mă gândesc… oare ce se vă alege de lumina sufletului care a ajuns aici?! Și care m-a ales pe mine! Nu pot să dispar pur și simplu. Privind spre Pământ, Steaua îl văzu pe copilul care o privea în fiecare seară. Devenise o parte din noaptea lui – îl veghea cu lumina ei caldă, iar el părea să o aştepte ca pe un „noapte bună” nerostit. Fără de care somnul nu venea.
– Nu pot să dispar pur și simplu, se auzi Steaua. Eu sunt fărâma lui de speranță. Ce se va întâmpla când n-o să mă mai vadă pe cer? Când eu voi… Nu!! Trebuie să găsesc o soluție!
Zâmbetul Lunii păli și curând se instală o tăcere cosmică și apăsătoare.
— Poate că, deși nu vei mai fi acolo, lumina ta vă rămâne. În amintirea, visele, în dorul acela tainic. Și, poate că nu este nevoie că tu să fii, pentru că el să te găsească. Fiindcă te-a găsit deja.
Steaua tăcu. În adâncul ei continua să spere. Poate că Luna avea dreptate”.
Bunicul închise incet cartea. Până să-i citească ultima fraza, copila deja adormise. Era singura poveste care o făcea să adoarmă, după ce mama ei plecase pe Steaua pe care o căuta în fiecare seara.
Despre autor
Leave a comment