Călătorea de ani-lumină. Adidașii pentru alergat i se roseseră deja de la atâta pribegie. Degetul mare de la piciorul drept ii indica direcția înaintea busolei pe care o ținea neliniștit în mâna stânga. În dreapta, avea o hartă. Nu-l ajuta cu nimic. Era-ntr-un labirint. Se simțea pierdut, flămând și obosit, la capătul lumii. Primise o Misiune și nu putea să renunțe acum, dar ar fi făcut-o. Dacă ar fi pus capul pe pământ, acolo rămânea. Se făcea una cu rădăcinile din care se trăgea, și pe care le onoreaza in fiecare zi. Se încurajează fără întrerupere, mai e un pic, mai ai puțin, faci o treabă minunată, continuă, nu te opri acum. Vedea de departe linia de sosire, dar parcă ceva îl trăgea de picioare să se așeze. Nu a renunțat, și bine a făcut. La capăt, era ea. Îl aștepta dintotdeauna. Speranța.
Despre autor
Leave a comment