Jucătorul își alesese avatarul fiindcă avea un tatuaj care semăna cu al lui. „Play” din nou. Când îl vedea alergând prin labirint cu armura strălucitoare, crăpata pe alocuri de lupte vechi, intra intr-o stare vecină cu nebunia. Capcanele mecanice se activau la fiecare colț. Trecea de unele dar cădea inevitabil în altele. Mereu și mereu. Labirintul părea ca se strânge în jurul lui și îl sufocă. Dintr-o dată se oprește brusc. Un zgomot surd se aude pe fundal. În centru putea citi clar: „Finish”. Asta-i tot. Jucătorul rămase nemișcat. Jocul nu mai avea sens. Deconectandu-se, simțea golul realității. Acolo, nu se termina cu adevărat niciodată. Viața și jocul erau doar două fețe ale aceleiași monede.
Leave a comment