Când își trecea mâna peste pânză groasă a sufletului, simțea golul de parcă era o carte lipsă dintr-un rând bine așezat sau un dinte lipsă dintr-un șir perfect. Simțea neființa rămasă în spațiul gol. Și voia s-o umple, dar niciun tratament și nicio pastilă nu-i oferea rezolvarea. Demența îl privea din adâncul minții sale cu ochi lacomi și o promisiune mută. Această amintire era doar prima. Dar va fi o lupta aprigă .
Leave a comment