Ieri m-am căsătorit cu Scrisul. Mă aștepta la umbră. Într-un decor vintage, primitor, cam dosit pe Moșilor. Noaptea, piele de găină să treci pe-acolo ne-nsoțit. Ziua, devii soție negreșit. Și, cum îl cheamă pe soțul tău? Scrisul. Și, mai cum? Atât. Scrisul meu nu e pompos, nu-i alambicat, nu-i nici măcar frumos. N-are nici mustață, niciun fir de păr pe față. Nici nu știe ce-i aceea o gospodărie. Știe doar să fie. Și, cu ce te-ajută? Îmi place cum mă unge. Seara pe hârtie. Cum vede o coală-mi zice, ia și scrie. Că-i uneori albă, alteori pătată. Gândul n-are preferință. Vrea să iasă de îndată. Să nască gânduri mici. Scrisulici.
Leave a comment