S-a ivit pe 6 iunie, la 6 dimineața. Nu m-au speriat coarnele. Nici coada. De atunci locuiește cu mine. La trezire, spune bună dimineața. Când îi dau mâncare, mulțumește. Îmi masează picioarele. Ar fi colegul de cameră ideal dacă nu ar avea tot felul de reguli. Să dezinfectez pantofii cu alcool medicinal. Să port mască în casă, când sunt răcită. Să șterg cu șervețele cumpărăturile, înainte să le bag în frigider. Să evit locurile aglomerate. Să stau în casă. Doar cu el. Să ne uităm la documentare. La filmul „Contagion”.
Ieri m-a rugat să-l strig Spike. Vechiul nume nu-l mai reprezintă. Așa că azi i-am dat un semn lui taică-său: „L-am ținut destul în foster. Ia-l acasă și spală-te cu el pe cap!”. Podeaua din sufragerie se cutremură. Pentagrama se înclină spre bibliotecă, suficient cât să iasă prin parchet o coadă lungă. Miroase a pucioasă și a gel dezinfectant.
Leave a comment