A fost odată ca niciodată o mare nuntă împărătească, Făt-Frumos și-a luat drept soață pe blânda Cenușăreasă.
Trecură trei luni de lapte și miere, dar apoi începură primele harțe în măreața pereche.
„De unde vii la ceasul ăsta, Măria Ta?” întrebă Cenușăreasa pe un ton iscoditor. „Ce-ai făcut? Te-ai războit cu Zmeul? Dar oare nu-ți poți înfrâna violența? Și ce căutai în pădurea fermecată, când atâta treabă este în regat? Este zi de odihnă? Sau te duceai la vreo zână verde? De ce dai ochii peste cap? Ce faci? Îți lași armura așa, în mijlocul sălii? Cum ai reușit s-o murdărești? Abia ce spălasem cămașa de zale. Știi câtă curățenie trebuie făcută în ditamai castelul? Îți ia toată ziulica! Cum adică avem servitori? Ce, ne dau afară galbenii din palat? Ai lăsat și urme de sânge pe podea! Vai și amar, abia am spălat-o! Făt-Frumos, unde pleci?! Auzi la el, cică vorbesc aiurea-n caleașcă. A mai trântit și ușa!”
Și-a încălecat pe-o șa și s-a dus tâgâdâm-tâgâdâm.
Leave a comment