Sisif a deschis o cafenea la jumătatea dealului, unde servea espresso dublu cu spumă de mitologie. În fiecare zi, împingea un bolovan uriaș până la ușă, transpirat și triumfător, numai pentru ca acesta să se rostogolească înapoi pe când se întorcea să-și ia shot-ul de barista. Clienții, zei plictisiți și eroi demi-obosiți, veneau să râdă, sorbind din cafelele lor suprarealiste. „E pentru repetitivitatea existențială,” le zâmbea el, ignorând faptul că bolovanul său era acum folosit ca masă în grădina exterioară. Pe măsură ce sorbeau din băuturi, oamenii uitau pentru ce veniseră acolo: să-l vadă pe Sisif reușind sau eșuând? Era irelevant; cafeaua era excelentă.
Leave a comment