Am luat bilet la Untold. Cazarea din Cluj era exorbitantă, așa că am ales o garsonieră, dar trebuia să o împart cu cineva. Când ajung, îmi deschide ușa un bărbat brunet, cu ochi întunecați, îmbrăcat cu un costum negru de la Prada. Se prezintă Lou, colegul de cameră. Spune că este în vacanță și că face o pauză de la toropeala de acasă. Voia să se distreze printre muritori. La el cică toți muncesc non-stop.
Ieșim la masă. A comandat ceva la grătar și se laudă că îi place să gătească la cazan. A fost la cam toate festivalurile și speră să audă și melodia lui favorită: „Arde, uite cum arde”.
Deși în concediu, încheie și câteva afaceri. „Pacte de suflet” le numește el, râzând malefic. Simplu, nu ca în filmul acela cu avocați. Al Pacino i-a plăcut. M-a întrebat dacă sunt naș, că nu-i înghite. Se leapădă toți de el la început, dar destui se întorc cu coada între picioare.
Vine băutura. Lou și-a luat o pălincă cu mentă și lime, eu o tămâioasă. A zis că trebui să fugă. Ce dracu’ o fi pățit?
Leave a comment