Axo se trezi într-o lume confuză, învăluită de întuneric, ca într-o clătită răsucită în jurul ei. O amintire străină îi invada mintea, în timp ce două mâini reci o trăgeau adânc în jos, refuzând să o elibereze. Se zbătu, dar cu fiecare mișcare se sufoca mai tare. Amintirea, grea și chinuitoare, o încleștase fără milă, ca vulturul ce își prinde prada. Într-un colț al minții, întrezărea o lumină dintr-un timp fericit, dar nu putea ajunge la ea. Mâinile reci o țineau captivă, șoptindu-i cu sadism că scăparea nu exista.
Se trezi aproape sufocată și, cu inima galopându-i nebunește, încercă să găsescă amintirea trupului care-i stârnise sufletului un astfel de vis.
Leave a comment